Se afișează postările cu eticheta garsoniere. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta garsoniere. Afișați toate postările

luni, 18 noiembrie 2013

Evolutia pietei imobiliare din zona Sibiu

     Piata imobiliara din judetul Sibiu este in continua expansiune pe toate segmentele (rezidential, comercial si industrial). In ultimii ani, cele mai importante investitii la nivel local s-au facut pe segmentul industrial, in Zona Industraiala Vest, unde activeaza peste 30 de companii, si in parcurile industriale Sura-Mica si Selimbar.

     La inceputul acestui an, cele mai solicitate spatii pe segmentul rezidential din Sibiu erau casele sau vilele cu garaj si apartamentele de trei camere. 

     Cele mai importante ansambluri rezidentiale din judetul Sibiu sunt Ana (Sura Mare), Rivium (Selimbar), Eden (Sura Mica), Da Vinci (Cristian), Carpatina, Neppendorf, Dumbrava si Ciresica, toate acestea din urma aflandu-se in municipiul Sibiu. 

     Potrivit unei analize a companiei de evaluare Darian DRS, in primul semestru din 2013, pretul unui metru patrat in cazul apartamentelor vechi a fost de 731 euro. Comparativ cu primul si al doilea semestru din 2012, cand pretul unui metru patrat a fost de 723 de euro, putem observa ca pretul apartamentelor vechi s-a majorat anul acesta in Sibiu, raportat la 2012. Cresterea este de 1,1%.

     Comparativ cu anul 2008, pretul apartamentelor vechi din Sibiu s-a diminuat cu 36% in 2013. La nivel national, preturile apartamentelor vechi au scazut in ultimii cinci ani cu aproape 41%. 

     In ceea ce priveste preturile apartamentelor noi din Sibiu, in primul semestru din 2013, un metru patrat costa 706 euro. Atat in primul, cat si in al doilea semestru din 2012, pretul unui metru patrat in cazul apartamentelor noi a fost de 699 euro. Prin urmare, in primul semestru din 2013, pentru apartamentele noi din Sibiu s-a inregistrat o crestere de 1%, atat fata de primul semestru, cat si fata de cel de-al doilea semestru al anului trecut. 

     Comparativ cu anul 2008, pretul apartamentelor noi din orasul Sibiu a inregistrat o scadere de 30%. 

     Spre periferia orasului Sibiu se afla o serie de spatiii comerciale precum European Retail Park Selimbar, Penny Market, Metro, Interex sau Kaufland.